Acest articol a apărut prima dată în numărul 3 (iulie 2016) al revistei ”Rulotism în România”
Ca și cumpărarea unei case sau a unui apartament, achiziționarea unei autorulote presupune o cheltuială însemnată pentru un lucru de folosit mulți ani. Nu este chiar ușoară găsirea unui vehicul care nu este nou, care să satisfacă orice cerință și care, în același timp, să nu aibă nevoie de reparații costisitoare. Acestea sunt câteva informații menite să ghideze la momentul cumpărării unei autorulote second-hand.
Generalități
- un service auto din preajmă va ajuta cu un control general al autorulotei, cu o verificare de rutină ca pentru orice alt vehicul;
- o cunoaștere (și eventual o verificare) a greutății autorulotei fără încărcătură va fi de folos pentru a ști ce rezervă rămâne pentru pasageri și bagaje. Dacă greutatea netă care apare în talonul vehiculului este cu mult diferită față de greutatea reală, atunci se pot ivi probleme la înscrierea în circulație a mașinii, la revizia tehnică periodică sau la un eventual control rutier;
- dacă motorul este cald la momentul când ajungeți la locul unde se află vehiculul, există posibilitatea ca vânzătorul să fi încercat să ascundă eventuale defecte;
- după ce toate bazinele pentru apă au fost umplute, trebuie verificată orice posibilă scurgere, precum și dacă echipamentul (pompa de apă, robinetele, dușurile, sistemul de golire a apelor uzate) funcționează corespunzător;
- datele din documentele vehiculului trebuie să corespundă cu datele inscripționate pe acesta (model, serie șasiu, an etc.);
- orice lipsă a unui document din istoricul mașinii trebuie să ridice semne de întrebare;
- verificarea cauciucurilor: uzura neuniformă a acestora indică o problemă privind geometria roților, ceea ce afectează în mod clar calitatea condusului;
- verificarea șasiului: urme de rugină sau eventuale scurgeri de ulei.
Controlul exterior al vopsirii
- o zgârietură, o revopsire, o reparație defectuoasă, toate acestea pot avea consecințe nedorite dacă nu sunt cunoscute;
- trebuiesc verificate crăpături, lipsa chederului, etanșeitatea ferestrelor, a tavanului, a aerisirilor sau a antenei, la fel ca și îmbinările (service-urile specializate au echipamente dedicate pentru verificarea etanșeității);
- rugina va fi căutată atât deasupra cât și dedesubtul mașinii;
- acoperișul trebuie, de asemenea, verificat. Faptul că este foarte murdat trebuie să ridice semne de întrebare cu privire la păstrarea vehicului pe timp de iarnă, un adăpost necorespunzător duce la rândul lui, la șanse mai mari de apariției a infiltrațiilor.
Controlul în exterior
… la prima vedere
- dacă mirosul este rânced, undeva sunt infiltrații sau proprietarul nu a îngrijit mașina corespunzător;
- trebuie verificat orice colț și orice crăpătură, mai ales în podea, pentru a descoperi o eventuală urmă de mucegai;
- se vor verifica balamale, mânere, ușile, ferestrele, starea generală a mobilierului;
- contează și ca trapele, luminatoarele și ferestrele să fie într-o stare cât mai bună;
- în special în partea de jos a podelelor se vor verifica eventuale infiltrații;
- podeaua trebuie să fie dură și uscată; dacă se îndoaie, probabil este putredă;
- cel mai bun moment pentru a verifica o autorulotă este după o ploaie temeinică; acest lucru va dezvălui cu siguranță o scurgere sau o infiltrație;
- se va verifica cu atenție zona din jurul ferestrelor, a trapelor, a luminatoarelor și a antenei; aceasta trebuie să fie rigidă la atingere; de asemenea, se va observa dacă placajul a fost sau nu înlocuit.
Baia
- reparația unei crăpături la cabina de duș poate fi foarte costisitoare;
- calitatea etanșeității pereților cabinei de duș, la fel ca și cea a îmbinărilor din jurul obiectelor sanitare este importantă;
- podeaua care are infiltrații va fi moale, iar înlocuirea acesteia presupune costuri ridicate și mult timp; o reparare a băii înseamnă demontare, sigilare, reconstruire;
- toaleta, robinetele de apă și scurgerea trebuie să funcționeze adecvat;
- se va verifica cu atenție dacă țeava care trece prin podea este bine sigilată.
Bucătăria
- la fel ca și la baie, pereții trebuie să fie în stare bună;
- vor fi controlate robinetele și țevile de scurgere de la chiuvetă;
- se va verifica cu atenție dacă țeava care trece prin podea este bine sigilată;
- se va verifica frigiderul și sistemul acestuia de alimentare cu electricitate sau gaz, după caz;
- aragazul trebuie să funcționeze adecvat, iar proprietarul va fi întrebat dacă deține documente referitoare la conformitatea acestuia în ceea ce privește instalația de gaz;
- podeaua trebuie să fie rigidă, în caz contrar este posibil să fie putredă, iar o înlocuire a acesteia presupune demontare, sigilare, reconstruire, respectiv costuri ridicate și mult timp.
Accesoriile
- trebuiesc verificate: boilerul, pompa de apă, dispozitivele electrice din interior și din exterior (corpurile de iluminat, întrerupătoarele, ventilatoarele);
- instalația de încălzire trebuie să funcționeze atât în staționare cât și în mers, la fel ca și ventilația și aerul condiționat;
- marchiza trebuie să fie în stare bună, iar sistemul acesteia de deschidere să funcționeze corespunzător;
- se va proba pe loc modul de încărcare a bazinelor cu apă, de golire a bazinului cu ape uzate, precum și modul de manipulare a toaletei chimice.
Test drive
- înainte de a cumpăra vehiculul este recomandabil să se facă un test drive de 2 ore cu încărcătură maximă;
- cu permisiunea proprietarului se va lua la bord numărul maxim de persoane cu care plănuiți să plecați la drum de obicei, biciclete în suportul din spate al autorulotei, la fel ca și bazinele de apă încărcate la maximum. Astfel se verifică manevrabilitatea vehiculului, pentru că aceasta este greutatea cu care se va pleca la drum în excursie;
- trebuie totuși să se țină cont și de faptul că o excursie presupune nu doar o autostradă sau o stradă aglomerată în oraș, ci și un drum de munte sau chiar un teren accidentat;
- în timpul acestui test drive, atenția trebuie concentrată asupra oricăror eventuale zgomote la frânare, vibrații sau dacă mașina se apleacă pe o parte sau alta;
- și pasagerii vor fi rugați să fie atenți la eventuale zgomote perturbante.
Echipamentul și amenajarea
Folosiți setul de întrebări de mai jos, menit să ajute la luarea unei decizii cât mai ferme în privința achiziționării unei autorulote.
Paturile
- câte persoane vor dormi și căte persoane vor călători în mașină?
- paturile fixe sunt cele mai practice și cele mai confortabile;
- transformarea zonei de zi în zonă de dormit este mai ușoară în autorulotele mai noi și ceva mai complicată și consumatoare de timp la modelele mai vechi;
- paturile supraetajate, ca și cele din alcov sunt limitate ca spațiu și cer un timp pentru obișnuință.
Bucătăria
- există suficient spațiu pentru veselă și pentru alimente?
- este nevoie de cuptor? – un cuptor cu microunde ar fi mai practic în cazul în care autorulota va fi conectată în mod frecvent la 230 V;
- frigiderul și congelatorul sunt suficient de încăpătoare?
- aerisirea trebuie să se poată face în mod corespunzător;
- amenajarea bucătăriei: accesul este facil la toate accesoriile în timpul gătitului?
Culorile din interior
- culorile vii vor aduce mai multă lumină unei camere mici, însă vor da senzația de frig pe timpul iernii;
- o schemă de culori închise va face încăperile să pară mai mici, dar, pe de altă parte, vor fi mai călduroase pe timpul iernii;
- ce culori sunt mai rezistente la murdărire?
Aspectul interior
- este suficient spațiu pentru a sta în picioare?
- accesul la toaletă este facil atunci cănd un pat este extins?
- pot două persoane să treacă ușor una pe lăngă cealaltă?
- există colțuri ascuțite unde copiii se pot răni?
- este suficient spațiu pentru ca toți pasagerii să stea la masă?
Baia
- este suficient spațiu pentru prosoape sau alte accesorii necesare igienei?
- este suficient spațiu pentru a se folosi cu ușurință lavoarul, dușul sau toaleta?
- cum arată sistemul de ventilației al băii?
Dimensiunile autorulotei
- căte persoane vor călători cu acest vehicul?
- dimensiune mare egal greutate mare – țineți cont că pentru un camper cu masa peste 3,5 tone este necesar permis de conducere categoria C, iar pentru vignete și combustibil se va plăti un preț mai mare;
- cu cât autorulota este mai lungă, cu atât mai costisitoare va fi o trecere cu feribotul;
- cu cât sunt mai multe paturi sau locuri într-un camper cu masa mai mică de 3,5 tone, cu atât va rămâne mai puțin loc pentru bagajul excursiei;
- cât de ușor manevrabil este un camper de dimensiuni mari?
- unde va fi parcat în afara sezonului?
Planuri pentru viitor
- se va lărgi familia în viitorul apropiat? dacă da, atunci camperul poate fi prea mic. Însă, în cazul în care copiii sunt mari și încep să plănuiască excursii individuale, atunci autorulota poate fi un pic prea mare;
- dacă se plănuiește o excursie de durată, atunci va fi nevoie să investiți în echipament suplimentar;
- în cazul în care opririle se vor face mai ales în afara campingurilor, atunci este necesară luarea în calcul a echipării camperului pentru acest lucru – panouri solare, generator.
Altele
- puterea motorului – în funcție de preferințele de șofat ale fiecăruia, trebuie avut în vedere că autorulota va cântări 3,5 tone cu echipament, bagaj și pasageri, iar vitezele mari se vor atinge cu greu;
- panourile solare și generatorul sunt invenții grozave și foarte folositoare atunci când se dorește retargerea departe de civilizație;
- marchiza este foarte eficientă în orice călătorie – se poate sta în aer liber chiar și într-o zi ploioasă și în plus crește semnificativ spațiul util.
Dacă preferi în schimb o autorulotă nouă, îți recomandăm să citești și articolul în care analizăm oferta de pe piață și mitul unei autorulote noi ieftine.
Cu un vehicul recreațional nou sau second-hand și cu dorința de a călători te invităm să descoperi campingurile din România și din Estul Europei.