Cutreierând pe drumurile Europei ne-am pus (nu de puține ori) întrebarea – Ce ne facem dacă rămânem în pană?? Autorulota noastră este veche, chiar foarte veche (Ford Transit, 1993, motor aspirat) și, deși nu am avut pînă acum probleme cu ea, se poate ivi oricând o defecțiune pe drum.
Într-o parcare în Croația, pe autostradă, la plecare motorul nu a mai vrut să pornească când am învârtit cheia în contact! Am înghețat instantaneu, deși afară erau 30 de grade – Ce facem acum? Pe cine și unde sunăm? Și cât ne va costa? Din fericire, experiența de fost șofer de Dacie și-a dovedit utilitatea – pur și simplu bornele de la baterie nu mai faceau contact; însă întrebările mi-au rămas.
Anul trecut, la târgul de la Leipzig, printre expozanți era și ADAC. Știam de ”îngerii galbeni”, renumele lor de asigurători, cunoscând chiar și experiențe românești (cu toate că mai toți asigurații aveau oarecum legătură cu Germania – rezidență, loc de muncă, etc.). Așa că am mers la stand să le aflăm oferta. Odată întorși acasă, oricâte comparații am încercat cu alte firme, avantajele asigurării ADAC erau, pentru nevoile noastre, peste celelalte oferte.
În primul rând asigurarea ADAC (ADAC Plus) privește omul asigurat și nu un autoturism anume! Pot beneficia de asistență chiar dacă sunt la volanul autorulotei, la volanul mașinii de zi cu zi (care nici nu e trecută pe numele meu) sau chiar dacă sunt pasager într-un mijloc de transport (conditii generale de îndeplinit – nu mai mult de 9 locuri inclusiv soferul, lățime max. 2.55 m, lungime max. 10 m, înălțime 3 m, masă maximă autorizată 3500 kg, cu un spor pentru autorulote la 7500 kg mma și 3,20 m înălțime). Pentru ceva bănuți în plus, asigurarea îmi acoperă întreaga familie! Pentru posesorii de rulote, asigurarea acoperă și remorci/rulote tractate (cu o axă sau două, dar cu distanța între axe mai mică de 1m).
Adresându-se omului asigurat, ADAC nu ține cont de vârsta mijlocului de transport! Cu greu găseam pe cineva care să-mi asigure autorulota, la anii ei! Pe ADAC îl interesează doar ca mijlocul de transport să fie bun pentru drumurile publice (certificatul acela primit la ITP).
Bariera de limbă ce ar putea fi cauzată de folosirea limbii germane, nu este o așa de mare problemă, existând operatori telefonici vorbitori de limba engleză (experiențe ale colegilor englezi găsiți aici )
Concret, în caz de pană sau accident la mai mult de 50 km de casă (limita peste care este considerată călătorie), pot solicita ajutorul ADAC (în toată Europa vin echipaje proprii sau colaboratori de la cluburi naționale). Dacă se poate rezolva pe loc, se face (în limita costului de 300 de euro), dacă nu, se asigură remorcare până la primul service (sau unul agreat), tot în limita a 300 de euro (cam 80 de km distanță față de locul incidentului). Costul reparației în service se suportă de asigurat (nemții au, în plus față de non-rezidenți, avantajul că pot solicita ADAC să le aducă piese din Germania). Dacă reparația în service durează câteva zile, ADAC decontează cazare și transport de la locul de cazare la service (în anumite limite), închirierea unei mașini, costuri legate de întoarcerea acasă – dacă reparația durează, inclusiv repatrierea mașinii, dacă este cazul. Mai sunt și alte caracteristici care nu se adresează non-germanilor – decontarea de costuri legate de interpreți, asistență judiciară etc.; dar, pentru noi, ceea ce ni se oferă este suficient!
Prețul pentru asigurarea de familie – 109 euro/an (am mai plătit 25 euro comisioane bancare de care aș fi scăpat dacă aș fi făcut asigurarea în Germania).
Dacă sunt amănunte care v-ar putea interesa, nu ezitați să ne întrebați; experiența noastră este proaspătă și, în limita posibilităților, ne-ar bucura să vă putem ajuta!