Curățenia la rulotă

Primăvara este prin tradiție sezonul curățeniei, afirmația aplicându-se nu numai gospodăriei proprii, ci și vehicului nostru recreațional, fie că vorbim de rulotă sau autorulotă. Indiferent dacă a fost garat pe timpul iernii sau dacă ne-a însoțit în concediul de la pârtia de schi, acum este timpul potrivit să ne răsfățăm partenerul de călătorie, oferindu-i o împrospătare.

Articol publicat în revista dedicată rulotismului românesc –  ”Rulotism in România” nr. 8, mai 2017.

Curatenia la rulota

Toți aceia care își scot acum rulotele de la iernat și visează la un nou sezon de ieșiri și concedii ar trebui să verifice câteva aspecte esențiale. A apărut umezeală pe undeva? Bateria mai este încărcată? Presiunea în pneuri este cea corectă? Frigiderul sau luminile mai funcționează?

Cei care au folosit substanțe chimice pentru protecția la îngheț a bazinelor și instalației de apă, trebuie să golească, să curețe și să dezinfecteze întregul sistem. Cei care au folosit rulota și iarna au și alte lucruri de verificat. Zăpada, gheața sau sarea folosită pe drumuri au afectat corpul rulotei sau vopseaua?

Începem de la exterior, cu o curățenie exemplară (cei mai pretențioși își pot face timp și pentru polishare) și cu o verificare minuțioasă a etanșării, corectând din timp eventualele nereguli. Nu ne grăbim însă cu schimbatul cauciucurilor de iarnă, anii trecuți fiind cel mai bun exemplu, cu zăpezi la 20 aprilie.

Spalarea rulotei

La interior, bucătăria necesită o atenție specială, de la resturile de mâncare rămase în sifonul chiuvetei la mirosul din frigider; pentru toate există pe piață soluții, agenți de curățare și tehnologii potrivite. Tot la interior ne putem găsi de lucru îndepărtând petele de pe tapițerie sau mobilă. O atenție deosebită putem acorda chederelor de la uși și ferestre, putând trata tot acum și zgârieturile ferestrelor acrilice.

Și, dacă tot mai aveți timp și chef de ”șmotru”, vă propunem o listă mai largă de obiective pentru curățenia de primăvară. Vă reamintim, printre altele, de testarea instalației de gaz sau verificarea uleiului și a lichidului de frînă la autorulote, aspecte adeseori ignorate. Doar urmați lista de verificare punct cu punct și începeți mult mai bine pregătiți un nou sezon de rulotit …

SUNTEȚI GATA DE DRUM!

Și, dacă o locație din România este următoarea voastră destinație, puteți verifica aici unul dintre cele 60 de campinguri românești vizitate de noi. Iar dacă Europa este ținta de călătorie, găsești pe această pagină o serie de campinguri din Bulgaria, Serbia, Polonia, etc.

În țară sau afară, cu rulota, autorulota sau cortul, economisește la costul campării cu cardul ”Campsites in Romania”!

Lista verificare

Lista de verificare:

  • Inspecția vizuală: Sunt zgârieturi la vopsea, sunt crăpături la etanșări?
  • ITP. Este timpul să vă programați la inspecția tehnică periodică?
  • Verificați pneurile. Presiunea trebuie să fie cea recomandată și adâncimea profilului nu mai jos de 2.5 mm. O tocire neregulată a pneului poate indica o problemă la direcție sau la presiunea pneului.
  • Verificați nivelul lichidului de răcire, a lichidului de frână, uleiul și lichidul de la pompa de servodirecție. Și, dacă e nevoie, completați.
  • Verificați instalația de lumini a autovehicului (și a ansamblului, dacă este cazul): frâne, semnalizare, poziții, marche-arrier.
  • Verificați instalația de electricitate interioară. Bateria de utilități, panoul de control, invertorul și iluminatul interior.
  • Verificați bateria. Încărcați-o și porniți consumatorii pe care îi folosiți uzual. Observați cum se descarcă bateria și descoperiți posibilele nereguli.
  • Testarea instalației de gaz. Producătorii recomandă un test la fiecare 2 ani și înlocuirea furtunelor și regulatorului de presiune la fiecare 10 ani.
  • Verificați funcționarea încălzirii și a apei calde.
  • Frigiderul. Verificați funcționarea răcirii în toate cele 3 moduri (gaz, 220v și 12V). Dacă este cazul, curățați arzătorul de gaz.

Citește în continuare mai multe articole utile pentru rulotiști.